Istoric

Infologica a fost înființată în 2004 de Florin Iliescu, programator, inginer de sistem, consultant și auditor de sisteme informatice. Florin a absolvit Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare, unde a urmat și Masterul în Arhitectura Sistemelor de Calcul. Florin este Certificat ca Auditor de Sisteme Informatice (CISA) și este Certificat ca Specialist în Securitatea Sistemelor Informatice (CISSP).

Florin Iliescu, General Manager, Info-Logica Silverline

Referințe

Portofoliul nostru de clienți a crescut în fiecare an datorită recunoașterii profesionale de care ne bucurăm și a calității serviciilor oferite. Peste 50 de companii importante din România au ales Infologica și le suntem recunoscători pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Finalizarea cu succes a peste 100 de proiecte de audit și consultanță IT este promotorul dezvoltării noastre ca furnizor independent de servicii profesionale în domeniul tehnologiei informației.

Auditarea Sistemelor de Internet Banking Infologica are o lungă tradiție în efectuarea auditurilor în vederea avizării instrumentelor de plată la distanță de tipul Internet Banking sau Mobile Banking. Am fost printre primele companii care au prestat astfel de servicii, încă din 2004 de la introducerea obligativității efectuării unui audit cu personal certificat CISA de către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI), actualul Minister al Comunicațiilor și Societății Informaționale.(MCSI).

Teste de Penetrare / Ethical Hacking Suntem printre puținele companii de profil care au abilitatea de a efectua teste de securitate asupra sistemelor informatice folosind practicile utilizate de hackeri. Experienta noastră ca administratori de sistem, programatori și cunoștințele tehnice dobândite în peste 20 de ani de practică în IT ne permit să oferim serviciile de teste de penetrare / ethical hacking la un standard foarte ridicat.

Implementare Sisteme Integrate de Gestiune (ERP) Companii importante au apelat la expertiza noastră pentru optimizarea proceselor de afacere și formularea specificațiilor funcționale pentru un sistem informatic integrat. Nefiind furnizori de soluții ERP, putem veni cu o viziune independentă care sa răspundă în mod obiectiv intereselor și obiectivelor strategice ale companiei.

Evaluarea Funcțională a Sistemelor Bancare (Core-Banking) Personalul nostru a fost implicat în cele mai mari proiecte de implementare a unor sisteme informatice bancare de tip Core-Banking din România. Avem o cunoaștere bună a arhitecturii unui sistem bancar central și am ajutat instituții financiar-bancare din România să-și evalueze deficiențele funcționale ale sistemului de Core-Banking, să definească strategii de automatizare a proceselor bancare și să identifice cele mai bune soluții pentru a crește satisfacția clienților, nivelul de control și eficiență operațională.

Certificarea Tehnică a Participanților la Sistemul Electronic de Plăți (SEP) Infologica are cea mai veche tradiție în efectuarea auditurilor pentru certificarea tehnică a participanților la Sistemul Electronic de Plăți (SEP) gestionat de Transfond, primul audit de acest fel fiind efectuat în 2005 când s-a lansat acest sistem. Ne mândrim și cu faptul ca însăși compania STFD TRANSFOND SA a ales Infologica pentru auditarea centrului de date folosit pentru arhivarea electronica a documentelor e-Arhiv@.

Calitate și Garanție

Tratăm fiecare client cu respectul cuvenit, și oferim servicii de calitate garantate prin contract. Am implementat un sistem de management al calității (SMC) bazat pe ISO 9001 și un sistem de management al securității informației (SMSI) conform cu ISO 27001. Companiile care au ales Infologica pentru a răspunde unor cerințe legale venite din partea Băncii Naționale a României, Ministerului Tehnologiei și Societății Informaționale sau a Ministerului Finanțelor Publice, au apreciat valoarea adăugată oferită prin serviciile noastre de audit IT și soluțiile propuse pentru îmbunătățirea modului de lucru. Dorim să fim partenerul de încredere al tuturor organizațiilor care sunt preocupate de o mai bună utilizare a resurselor IT, a reducerii riscurilor specifice utilizării tehnologiei informației sau a creșterii eficientei operaționale prin servicii independente, obiective și aplicarea celor mai bune standarde și practici de management și securitate IT.

Echipa Echipa noastră este formată din ingineri de calculatoare, telecomunicații, absolvenți de programe de master în arhitectura sistemelor de calcul sau securitatea informației, capabili să înțeleagă procesele de afacere, riscurile operaționale și obiectivele financiare ale unei companii, cu o buna experiență în industria telecomunicațiilor, utilităților publice, financiar-bancară, pieței de capital, asigurărilor, etc.. Personalul nostru deține certificări recunoscute internațional în domeniul securității informației și al auditării sistemelor informatice.

Standarde și Instrumente Folosim cele mai bune metodologii, standarde și instrumente astfel încât să putem oferi garanția unui serviciu de calitate. Suntem alături de fiecare client cu recomandări și soluții IT destinate creșterii gradului de securitate și control, optimizarea modului de lucru, creșterea performanței prin utilizarea celor mai bune tehnologii.